Reprezentanții partidului „Lege și Justiție” au confirmat că Ziobro își îndeplinește atribuțiile de parlamentar „în mod tradițional”, prin trimiterea săptămânală a unui punct de vedere scris dintr-o cafenea din apropierea redacției unde s-a angajat recent. Surse din interiorul formațiunii au precizat că fostul ministru al Justiției participă la ședințele comisiilor „în spirit, prin intermediul unei fotografii laminate sprijinite pe scaunul său”, soluție considerată „suficientă, pentru moment”.
Întrebați despre cele 26 de capete de acuzare cu care se confruntă Ziobro în Polonia, oficialii PiS au răspuns că „extrădarea este o construcție artificială într-un sens mai degrabă filosofic” și că deputatul „se află în Statele Unite din motive practice care nu schimbă cu nimic concluziile prezentei analize”. Un purtător de cuvânt al partidului a refuzat să comenteze situația, dar a precizat, în off, că Ziobro „a fugit într-un mod ordonat, conform unei proceduri interne aprobate retroactiv”.
În editorialul său de debut, publicat sub titlul „De ce statul de drept trebuie apărat, mai ales de la distanță”, Ziobro a explicat că își poate exercita mai bine mandatul „dintr-o jurisdicție care nu îl arestează”, argumentând că aceasta este „o practică standard în democrațiile mature”. Fostul ministru a precizat că intenționează să voteze toate proiectele importante prin curier rapid, „în limita orelor de program ale poștei americane”.
Procurorul General al Poloniei urmează să analizeze dosarul într-o comisie interministerială care va emite un punct de vedere până la finalul anului viitor, în formula deja cunoscută. Întrebat dacă mai are ceva de adăugat, Ziobro a răspuns că nu, dar că există posibilitatea să adauge ulterior, dintr-un alt fus orar.