Reprezentanții artistei au explicat că fenomenul este „inclus în mod tradițional” în prestațiile complete cu orchestră, precizând că invitații nu îmbătrânesc, nu transpiră și nu își pierd cerceii în intervalul respectiv. „Este o facilitate tehnică standard, pe care o oferim de aproximativ doi ani fără să o mai menționăm explicit în contract,” a declarat managerul Georgianei Lobonț, întrebat la ieșirea dintr-un local din Cluj.
Conform grilei de tarife comunicate pentru sezonul 2026, recitalul de o oră, fără suspendarea timpului, pornește de la 2.000 de euro. Pachetul complet, între 5.000 și 7.000 de euro, include formația, programul integral și „o pauză în continuumul spațio-temporal de maximum 58 de minute, certificată de un fizician prezent la fața locului.” Pentru deplasări în străinătate sau cerințe speciale, suma poate ajunge la 10.000 de euro, caz în care timpul rămâne oprit până la desfacerea tortului.
Institutul Cantacuzino a confirmat, într-un punct de vedere transmis vineri, că 84,2% dintre invitații chestionați la nunți cu Georgiana Lobonț nu și-au dat seama că o oră a lipsit din viața lor, „dintre care o parte au declarat că, sincer, le-a prins bine.” Un naș din Bistrița, contactat telefonic, a precizat că „a fost o nuntă reușită, cu mențiunea că soacra mea s-a întors acasă cu aceeași vârstă cu care a venit, ceea ce pentru mine este un plus.”
Reprezentanții ANAF au comunicat că analizează modul în care se impozitează intervalul suspendat, urmând să emită un punct de vedere până la finalul anului, în formula deja cunoscută.