Jaqueline Cristian a fost eliminată luni în primul tur de la Roland Garros, scor 3-6, 6-4, 4-6, după două ore și 54 de minute în care, conform unei analize publicate de Federația Română de Tenis, „nicio persoană din tribună nu a coborât pe teren pentru a returna o minge, deși existau cel puțin patru ocazii rezonabile în acest sens.”

Reprezentanții turneului au confirmat că terenul 12 funcționează, în mod tradițional, „într-un regim acustic complex,” în care zgomotele de la arena Suzanne Lenglen, vânzătorii de înghețată și un grup de băieți gălăgioși din Sectorul 4 aflați în vacanță contribuie deopotrivă la atmosferă. Un purtător de cuvânt al organizației a precizat că zgomotele „fac parte din experiența Roland Garros” și că eventualele cereri de a fi date mai încet vor fi analizate de o comisie internă până în 2029.

Antrenorul Javier Marti a explicat, într-o scurtă intervenție lângă vestiar, că strategia tactică pregătită pentru meci „presupunea ca Jaqueline să joace mai bine decât adversara,” dar că această variantă „nu a putut fi pusă în practică din motive obiective.” Întrebat care erau motivele, Marti a răspuns că „uzbeca lovea înapoi mingea, ceea ce nu fusese complet anticipat.”

Un pensionar din Buzău, intervievat la coadă la farmacie și informat de rezultat, a declarat că „tenisul nostru trece printr-o perioadă de reașezare, ca de altfel și restul.” Conform unui sondaj al Institutului Cantacuzino, 64,7% dintre români urmăriseră meciul „într-un sens mai degrabă filosofic.”

În turul următor, Kamilla Rakhimova o va întâlni pe Karolina Muchova sau pe Anastasia Zakharova, într-o partidă programată tot pe terenul 12, în formula acustică deja cunoscută.