Reprezentanții Institutului Cantacuzino, contactați pentru un punct de vedere, au confirmat că lacul Don Juan Pond, adânc de 10 centimetri și de 12 ori mai sărat decât oceanele Pământului, a refuzat în mod constant să înghețe la minus 50 de grade Celsius, „dintr-un motiv mai degrabă filosofic decât chimic". Conform unei note transmise echipei NASA, lacul „a luat act de iarna antarctică, dar nu se consideră vizat".
Geologii de la Universitatea Brown studiază fenomenul de peste 60 de ani fără să se pună de acord asupra sursei apei, o situație descrisă de un cercetător intervievat telefonic drept „stabilă în raport cu așteptările noastre, care erau să nu ne punem de acord". Tabăra apelor subterane și tabăra umezelii atmosferice se reunesc anual la o conferință în care, în mod tradițional, nu se decide nimic. Un purtător de cuvânt al expediției americane a refuzat să comenteze, dar a precizat, în off, că lacul „are atitudine".
Donald Roe și John Hickey, cei doi piloți de elicopter al căror prenume a dat numele lacului, nu au fost consultați în 1961 cu privire la denumire, iar Don Juan Pond „nu se identifică integral cu acest nume, dar îl tolerează pentru moment", conform unei traduceri oficiale a salinității sale. Microorganismele din apropiere, întrebate dacă ar putea supraviețui pe Marte, au răspuns că „depinde de condițiile contractuale".
NASA urmează să trimită o nouă misiune de recunoaștere în 2027, în cadrul căreia lacul va fi rugat, încă o dată, să își motiveze în scris poziția. Comisia Europeană a luat act de situație și a anunțat că va analiza, până în 2034, oportunitatea formulării unei recomandări neobligatorii.