MAE declasifică 5.000 de dosare din 1990, dar precizează că majoritatea conțin propoziția „nu se știe exact ce s-a întâmplat”

Într-o postare pe rețelele de socializare, ministra a explicat că procesul de declasificare a durat trei decenii „strict din motive tehnice, care nu schimbă cu nimic concluziile prezentei analize.” Potrivit Oanei Țoiu, dosarele acoperă alegerile din mai 1990, mineriadele și vizita Regelui Mihai, urmând să fie puse la dispoziția cercetătorilor „într-un format ușor accesibil, cu excepția paginilor lipsă, care rămân, în mod tradițional, lipsă.”

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au confirmat că aproximativ 38% din documente conțin formularea „situația rămâne în observație,” iar alte 22% sunt telegrame diplomatice în care un atașat din Paris solicită lămuriri pe care nu le-a primit niciodată. Un purtător de cuvânt a precizat că restul dosarelor sunt „în mare parte ștampile,” adăugând că „ștampila este, în sine, un document istoric.”

Surse din interiorul instituției au declarat că procesul de declasificare a fost amânat de mai multe ori pentru că arhivarul responsabil ieșise la pensie în 2004, iar dosarul cu instrucțiunile pentru găsirea celorlalte dosare „a fost, la rândul lui, clasificat din eroare.” Aceleași surse au precizat că, în iunie 1990, atașatul cultural al Ambasadei României la Washington a transmis la centrală un fax în care întreba „ce se întâmplă, mai exact, în Piața Universității,” fax la care nu a răspuns nimeni timp de 35 de ani, până joi seară, când Oana Țoiu a apăsat butonul „declasifică tot.”

Un pensionar din Buzău, fost angajat al Ministerului de Externe între 1988 și 1996, intervievat la coadă la farmacie, a declarat că își amintește perfect perioada respectivă și că „pe vremea aceea, dosarele se făceau ca să nu fie citite, asta era ideea, domnule.” Întrebat dacă a contribuit personal la vreunul dintre cele 5.000 de dosare, pensionarul a răspuns că „posibil, dar nu mai țin minte ce am scris, pentru că ni se spunea să nu reținem.” Acesta a adăugat că, în opinia sa, „declasificarea vine cam târziu, dar nici prea devreme nu ar fi fost convenabil.”

Istoricii contactați de presă au salutat decizia, precizând însă că analiza completă a documentelor va dura „între 12 și 40 de ani, în funcție de cât de des se sparge scanerul.” Conform unei estimări a Institutului Cantacuzino, citată dintr-un context aparent fără legătură, 67,4% dintre români consideră că „ar fi bine să se afle adevărul, dar nu neapărat acum.” Restul de 32,6% au refuzat să răspundă, invocând „rezerve obiective.”

Reprezentanții opoziției au cerut ca, alături de cele 5.000 de dosare, să fie declasificate și agendele personale ale liderilor politici din 1990, propunere respinsă de MAE pe motiv că „agendele respective sunt, tehnic vorbind, deja pierdute, ceea ce reprezintă o formă superioară de declasificare.” Ministra Țoiu a precizat că procesul va continua în etape, urmând ca, până în 2031, să fie făcute publice și dosarele despre care încă nu se știe că există.

Întrebată dacă declasificarea va aduce clarificări reale despre mineriadele din iunie 1990, Oana Țoiu a răspuns că „documentele vorbesc de la sine, într-un sens mai degrabă filosofic.” Procesul urmează să fie reluat în dezbatere săptămâna viitoare, în formula deja cunoscută.