Într-o declarație acordată presei la New Delhi, Marco Rubio a transmis că, deși Washingtonul și Teheranul se află „într-un punct constructiv”, problema îmbogățirii uraniului nu poate fi soluționată „în 72 de ore, pe colțul unei mese”, ci necesită, conform estimărilor actuale, „un birou întreg, eventual două scaune și o pauză de cafea programată separat”.
Secretarul de stat a precizat că procesul tehnic presupune redeschiderea Strâmtorii Ormuz, semnarea unui memorandum și „între șapte și opt țări din regiune care să confirme prin SMS”. Întrebat care sunt acele țări, Rubio a răspuns că „lista este în mare parte stabilă, în raport cu așteptările noastre, care erau să existe o listă”. Surse din interiorul Departamentului de Stat au confirmat ulterior că dosarul a fost mutat dintr-un mapă albastră într-o mapă verde, „pentru a marca trecerea la o etapă mai serioasă”.
De la Teheran, o sursă apropiată de Gardienii Revoluției a transmis pentru CNN că Strâmtoarea Ormuz „este deja deschisă, doar că într-un sens mai degrabă filosofic”, urmând ca traficul comercial să fie reluat gradual, în următoarele 30 de zile, sub supravegherea unor autorități iraniene care „știu exact care nave trec și de ce”. Președintele Donald Trump a reacționat pe Truth Social, precizând în majuscule că acordul său va fi „exact opusul” celui încheiat de Obama, dar că „nimeni nu l-a văzut, inclusiv eu, pentru moment”.
Negocierile urmează să fie reluate săptămâna viitoare, în formula deja cunoscută, după ce delegațiile vor identifica o masă suficient de mare încât să nu mai fie nevoie de colțul ei.