Fostul premier Victor Ponta a declarat marți seară, în emisiunea lui Marius Tucă, că dinamica actualei coaliții urmează un tipar deja cunoscut, în care USR critică PSD-ul în declarații publice, după care îl roagă, în scris, să revină la masa guvernării „în formula pe care toată lumea o cunoaște, dar nu o recunoaște oficial."
Potrivit lui Ponta, scenariul cel mai probabil este ca USR „să dea un comunicat dur dimineața, să ceară demisii la prânz și să trimită o adresă la Palatul Victoria după-amiaza, prin care să solicite păstrarea ministerelor existente și, eventual, încă unul, de preferință cu fonduri europene atașate." Fostul premier a precizat că o astfel de coregrafie „nu este ipocrizie, ci politică românească practicată la un nivel mediu spre avansat."
Reprezentanții USR au respins indirect afirmațiile, transmițând printr-o sursă apropiată conducerii că partidul „nu va negocia niciodată cu PSD pe ministere, ci exclusiv pe portofolii, care sunt altceva." Aceeași sursă a precizat că eventuala revenire la guvernare ar fi „o decizie strict tehnică, luată după consultări interne și, dacă va fi cazul, după un sondaj realizat în rândul propriilor membri care încă mai răspund la telefon."
La rândul lor, surse din interiorul PSD au confirmat pentru Gândul că partidul „așteaptă cu seninătate scrisoarea" și că a pregătit deja un răspuns standard, folosit „în mod tradițional" în astfel de situații, prin care se exprimă regretul față de criticile primite, urmat imediat de acceptarea condițiilor. „Avem un șablon din 2017, l-am actualizat de patru ori, funcționează la fel de bine", a precizat un consilier al conducerii, care a cerut să nu îi fie menționat numele, deoarece este menționat oricum în fiecare articol.
Întrebat de Marius Tucă dacă premierul Ilie Bolojan va supraviețui politic acestei perioade, Ponta a răspuns că „domnul Bolojan are stilul lui de la Oradea, în care explică foarte calm de ce nu se poate, după care nu se poate." Fostul premier a adăugat că, în opinia sa, președintele Nicușor Dan „va analiza situația", iar George Simion „va striga la cineva, dar nu se știe încă la cine, pentru că lista este lungă și se actualizează săptămânal."
Un pensionar din Buzău, intervievat la coadă la farmacie cu privire la posibila recompunere a coaliției, a declarat că „eu i-am văzut pe toți, domnule, și pe ăștia, și pe ăilalți, și tot pe ăștia." Întrebat dacă mai are încredere în clasa politică, pensionarul a privit lung către un afiș cu reduceri la tensiometre și a spus că „important e să fie pace." Conform unui sondaj citat informal de Ponta în emisiune, 62,4% dintre români consideră că actuala coaliție „ar trebui să continue, dar cu alți oameni", iar 31% au răspuns că „nu s-au prins încă cine guvernează acum."
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan urmează să fie dezbătută săptămâna viitoare, iar, în cazul în care va trece, negocierile pentru o nouă formulă guvernamentală vor începe, potrivit lui Ponta, „într-un interval cuprins între 48 de ore și niciodată." Liderii partidelor implicate s-au declarat pregătiți să se reunească într-o ședință a coaliției, în formula deja cunoscută, posibil cu un minister în plus pe ordinea de zi.